Ajung în Novi Sad cu vezica plină până la refuz de nerăbdare interculturală și parchez pe un trotuar uitat de însuși dzeu Google Earth, că se pare că GPS-ul a pierdut semnalul pe străzile alea. Sunt absolut sigur că pe strada pe care parcasem se putea ajunge doar din greșeală, nu din proprie inițiativă. Mă piș, plecăm să mâncăm, fuckem niște pozulici adolescentine artistice și admirăm lipsa totală de simț estetic vestimentar a sârboiacelor din Serbia (apropo, trelingul Adidas este noul costum popular acolo) și ne întoarcem la cămin. Trec cu Aleks pe lângă mașina parcată și sunt asigurat de acesta că nu se va întâmpla nimic cu ea.
Citez: hai, bămpulamea, că nu ți-o ridică nimeni; încheiai citatul.
Ne uităm 2 ore la ceva comediant de tot căcatul, după care ieșim să căutăm hostel, dezamăgiți că portarul e mai catolic decât Papa și m-a futut in gură înainte să o deschid să-i zic că-i dau bani ca să mă lase să-mi retrăiesc tinerețea dormind în căminul studenților. Deci nu. Bun. Ieșim din clădire, merem 50 de metri și după colț lui Aleks i se înmoaie picioarele aproape instant. Mie nu, că am mai trecut prin asta. Mașina se dusese într-un loc mai bun, cu gard și alarmă.
Ca să o scurtez, a doua zi poliția a cerut șpagă în schimbul mașinii și au renunțat la amendă. A fost o experiență minunată. Voi merge cu rolele de acum încolo în Serbia.
Partea bună e că m-am răzbunat pe ei mergând la întoarcere cu 100 și schimbând direcția fără să semnalizez. Muie garda!
Diaree din condei 